NATO a salutat acordul anunțat de Statele Unite privind Groenlanda, susținând că noua înțelegere va contribui la consolidarea securității, stabilității și cooperării în regiunea arctică. Documentul urmează să fie semnat de SUA, Danemarca și Groenlanda săptămâna viitoare, în marja Adunării Generale a ONU de la New York.
„Salutăm anunțul că în curând va fi semnat un acord de Statele Unite, Danemarca și Groenlanda. NATO va continua să își facă partea sa de responsabilitate pentru a consolida securitatea în regiunea arctică”, a declarat un purtător de cuvânt al Alianței Nord Atlantice, citat de Agerpres.
Președintele american Donald Trump a anunțat vineri noaptea că a obținut de la Danemarca și Groenlanda ceea ce el a numit un „control permanent” asupra securității teritoriului arctic.
Potrivit Departamentului de Stat al SUA, acordul prevede mecanisme menite să împiedice Rusia și China să stabilească baze militare sau să trimită trupe în Groenlanda. De asemenea, investițiile considerate sensibile ar urma să nu poată fi realizate fără acordul Statelor Unite.
Trump a mai anunțat că Washingtonul va începe procesul de dezvoltare a unei prezențe militare importante în Groenlanda.
Groenlanda are o poziție strategică în Arctica, regiune în care interesele de securitate ale Statelor Unite și ale aliaților NATO se intersectează cu activitatea Rusiei și Chinei.










