Un nou instrument va arăta cât costă tranziția verde pentru Republica Moldova

admin

Republica Moldova va putea analiza mai ușor efectele măsurilor de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră asupra economiei, investițiilor și populației. Un nou instrument de planificare a politicilor climatice a fost prezentat și testat la Chișinău.

Instrumentul de Neutralitate Climatică, Climate Neutrality Tool, permite autorităților să elaboreze și să compare scenarii de decarbonizare până în anul 2050. Platforma estimează reducerea emisiilor, investițiile necesare și efectele socio-economice ale diferitor măsuri.

Instrumentul a fost testat în cadrul unui atelier de două zile, organizat de Institutul Mediului din Stockholm, SEI, în cadrul proiectului „Agenda Verde pentru Armenia, Moldova și Ucraina”, finanțat de Agenția Suedeză pentru Cooperare Internațională pentru Dezvoltare, Sida.

PUBLICITATE
Banner publicitar

La instruire au participat reprezentanți ai Ministerului Energiei, Centrului Național pentru Energie Durabilă, Agenției de Mediu și PNUD Moldova.

Versiunea adaptată pentru Republica Moldova include aproximativ 49 de măsuri din domenii precum energia, clădirile, transporturile, industria, agricultura, utilizarea terenurilor și gestionarea deșeurilor. Utilizatorii pot compara până la trei scenarii și pot modifica țintele, perioada de implementare și alte ipoteze.

Platforma permite și urmărirea unor indicatori precum PIB-ul, ocuparea forței de muncă, balanța comercială și puterea de cumpărare a gospodăriilor.

„Aceste instrumente socio-economice ne oferă o imagine de ansamblu asupra modului în care Moldova poate realiza o tranziție verde, permițându-ne totodată să evaluăm indicatori economici esențiali, cum ar fi creșterea PIB-ului, necesarul de investiții și crearea de noi locuri de muncă”, a declarat Oleg Frunze, consultant principal în cadrul Ministerului Energiei.

În timpul atelierului, participanții au utilizat date energetice reale și au testat scenarii privind dezvoltarea energiei solare, electrificarea transportului și renovarea fondului locativ.

„Instrumentul de neutralitate climatică va fi extrem de util pentru activitatea noastră din cadrul Ministerului. Ne permite să construim modele, să formulăm ipoteze și să realizăm prognoze pentru politicile viitoare”, a menționat Petru Feghiu, consultant principal în cadrul Ministerului Energiei.

Platforma utilizează date din Planul Național Integrat privind Energia și Clima al Republicii Moldova pentru perioada 2025–2030, precum și informații din alte surse naționale și internaționale. Datele vor putea fi actualizate în funcție de noile statistici, evoluțiile tehnologice și schimbările de politici.

În perioada următoare sunt planificate consultări cu Ministerul Energiei pentru stabilirea modului în care instrumentul va putea fi utilizat în practică, actualizarea datelor și acordarea asistenței tehnice.