De astăzi, stare de urgență în Moldova. Ce măsuri intră în vigoare

admin

Republica Moldova intră, Începând de astăzi, 26 septembrie, în stare de urgență în sectoarele energetic și hidrologic. Autoritățile precizează că, în prezent, țara dispune de energie, carburanți și apă, însă riscurile privind aprovizionarea au crescut, iar măsurile adoptate urmăresc prevenirea unor eventuale întreruperi.

Comisia Națională de Management al Crizelor a aprobat, pe 25 septembrie, un set de măsuri care vizează energia electrică, carburanții și rezervele de apă. Acestea vor permite autorităților să intervină mai rapid dacă situația se agravează.

Potrivit CNMC, riscurile sunt generate de situația din regiune, inclusiv de afectarea infrastructurii energetice din Ucraina, posibilitățile limitate de import al energiei electrice și instabilitatea piețelor internaționale de gaze și carburanți. În sectorul hidrologic, seceta și debitele scăzute ale Nistrului și Prutului pun presiune asupra rezervelor de apă.

PUBLICITATE
Banner publicitar

În sectorul energetic, spitalele, serviciile de urgență, stațiile de captare și pompare a apei și alte obiective vitale vor avea prioritate la alimentarea cu energie electrică în cazul în care sistemul va fi sub presiune.

În intervalul orelor de vârf, între 18:00 și 22:00, energia disponibilă va fi păstrată cu prioritate pentru consumul intern, iar exporturile vor fi limitate. Dacă va apărea un deficit care nu poate fi acoperit prin achiziții obișnuite, autoritățile vor putea solicita energie de urgență din sistemele țărilor vecine.

Instituțiile publice vor trebui să reducă consumul de energie și carburanți. Iluminatul public va fi redus acolo unde acest lucru poate fi făcut în siguranță, iar iluminatul decorativ și publicitar va fi deconectat. Companiile cu un consum ridicat vor fi încurajate să mute activitățile energofage în afara orelor de vârf.

Măsuri speciale sunt introduse și pentru carburanți. La Portul Internațional Liber Giurgiulești, exportul și reexportul benzinei și motorinei va fi permis doar dacă în depozite rămân cel puțin 2.500 de tone de benzină și 7.500 de tone de motorină, cu excepțiile prevăzute de deciziile CNMC.

Transporturile care aduc carburanți în Republica Moldova vor beneficia de benzi dedicate la frontieră, iar trenurile cu produse petroliere vor avea prioritate pe calea ferată.

Totodată, cumpărarea motorinei în recipiente la benzinării va fi limitată la 40 de litri. În cazul recipientelor specializate utilizate pentru alimentarea tehnicii agricole, limita va fi de 100 de litri.

Restricții vor fi aplicate și în privința utilizării apei. Pe durata stării de urgență, captarea apei din Nistru și Prut pentru irigare va fi sistată.

Apa potabilă din sistemele publice și apa captată din sursele de suprafață nu vor putea fi utilizate pentru udarea gazoanelor și spațiilor decorative, spălarea străzilor, curților sau fațadelor și umplerea piscinelor sau bazinelor recreative. Restricțiile se vor aplica pe tot parcursul zilei.

Dacă într-o localitate alimentarea cu apă prin rețea nu va mai putea fi asigurată, autoritățile vor organiza aprovizionarea mobilă. Spitalele, instituțiile sociale, școlile, serviciile de urgență și populația din localitățile afectate vor avea prioritate.

Autoritățile pregătesc și soluții de rezervă, inclusiv pompe de mare capacitate, sonde arteziene și alte surse subterane verificate, care vor putea fi utilizate dacă nivelul apelor de suprafață continuă să scadă.

Măsurile intră în vigoare pe 26 septembrie. Ministerul Energiei va coordona acțiunile din sectorul energetic, Ministerul Mediului pe cele din sectorul hidrologic, iar Centrul Național de Management al Crizelor va monitoriza situația la nivel național.