FOTO | Accident grav la Gangura după ciocnirea dintre un automobil și un tren

admin

Un accident feroviar s-a produs duminică seara la o trecere la nivel cu calea ferată de pe tronsonul Bălțați-Căinari. Potrivit Căii Ferate din Moldova, un tren marfar a lovit un autoturism care a încercat să traverseze liniile de cale ferată fără a respecta regulile de circulație.

CFM precizează că mecanicul trenului a aplicat frânarea de urgență, însă nu a reușit să evite impactul cu autovehiculul.

Ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție Ialoveni, Mariana Didenco, a menționat pentru IPN că accidentul s-a produs în comuna Gangura din raionul Ialoveni. Conform informațiilor preliminare, un automobil condus de un bărbat de 49 de ani, nu s-ar fi asigurat la traversarea căii ferate și a fost tamponat de locomotivă. În urma impactului, nicio persoană nu a avut de suferit.

PUBLICITATE
Banner publicitar

Totodată, Mariana Didenco, mai precizează că atât șoferul, cât și mecanicul locomotivei au fost testați alcoolscopic, iar rezultatele au arătat că niciunul nu consumase alcool. Cazul a fost înregistrat, iar oamenii legii continuă să stabilească toate circumstanțele producerii accidentului.

CFM reiterează că infrastructura feroviară este o zonă cu risc sporit, iar trenurile au o distanță mare de frânare. Reprezentanții întreprinderii îndeamnă șoferii să respecte cu strictețe semnalizarea și regulile de circulație la trecerile la nivel cu calea ferată.