FOTO | Parlamentul, iluminat în culorile Ucrainei. Moldova marchează patru ani de la începutul războiului

admin

Clădirea Parlamentului Republicii Moldova a fost iluminată în culorile drapelului ucrainean, în semn de solidaritate cu Ucraina și de susținere a poporului ucrainean. Acțiunea marchează patru ani de la începutul războiului declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei.

În scuarul Parlamentului au fost aprinse lumânări, aranjate sub forma cuvântului „pace”. Evenimentul a avut loc în memoria victimelor războiului și ca mesaj public de sprijin pentru Ucraina.

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a declarat că, în noaptea de 23 spre 24 februarie 2022, Ucraina a fost trezită de zgomotul războiului, iar de peste 1.400 de zile oamenii trăiesc sub amenințarea bombardamentelor, în frig sau departe de casă.

PUBLICITATE
Banner publicitar

„Am condamnat din prima zi agresiunea brutală a Federației Ruse și rămânem fermi în sprijinul poporului ucrainean. Iluminarea Parlamentului în culorile Ucrainei este un simbol al curajului, demnității și speranței”, a transmis Igor Grosu.

Ucraina a fost atacată de Federația Rusă la 24 februarie 2022. De la începutul războiului, Republica Moldova a găzduit cel mai mare număr de refugiați ucraineni raportat la populație din Europa. Aceștia au beneficiat de asistență socială și medicală, acces la educație și posibilitatea de a se angaja pe piața muncii.