Prim-ministrul Vasile Tofan a participat la evenimentul dedicat aniversării a 35 de ani de la înființarea Băncii Naționale a Moldovei. Premierul a vorbit despre rolul instituției în menținerea stabilității monetare și a subliniat importanța independenței BNM pentru economia țării. Vasile Tofan este actualul prim-ministru al Republicii Moldova.
„Într-o economie modernă, puține instituții sunt mai importante decât o bancă centrală puternică, profesionistă și independentă. Independența Băncii Naționale nu este un privilegiu, este o responsabilitate. Înseamnă să poți lua decizia corectă inclusiv atunci când acea decizie este dificilă, incomodă sau nepopulară. Dacă distrugi credibilitatea băncii centrale, foarte repede plătește întreaga economie”, a declarat Vasile Tofan.
Premierul a menționat că deciziile BNM se reflectă direct asupra economiei și populației. Potrivit acestuia, modificarea ratei Băncii Naționale poate influența costul creditelor, investițiile companiilor, cursul valutar, economiile populației, prețurile și veniturile familiilor.
În discursul său, șeful Guvernului s-a referit și la perspectiva aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană și, ulterior, la adoptarea monedei euro.
„Există un singur mod în care mi-aș dori ca BNM să cedeze vreodată o parte din suveranitatea sa monetară: să ducem Moldova în Uniunea Europeană și, când vom fi pregătiți, să adoptăm euro”, a spus premierul.
Vasile Tofan a apreciat și prezența băncilor românești pe piața din Republica Moldova. El a vorbit despre necesitatea reciprocității pentru băncile moldovenești care intenționează să se extindă în România, în contextul dezvoltării relațiilor comerciale și financiare dintre cele două țări.
Premierul a mulțumit echipei BNM și partenerilor instituției, inclusiv Băncii Naționale a României și Banque de France, pentru contribuția la dezvoltarea sistemului financiar-bancar din Republica Moldova.
„O mare parte din munca unei bănci centrale nu se vede, dar rezultatul ei trebuie să se simtă în încredere și predictibilitate, și în primul rând, în stabilitatea prețurilor. La 35 de ani, vă doresc să rămâneți o instituție puternică, independentă și exigentă cu voi înșivă”, a conchis Vasile Tofan.
Banca Națională a Moldovei a fost înființată la 4 iunie 1991, iar în noiembrie 1993 a fost introdus în circulație leul moldovenesc. Principalul obiectiv al BNM este asigurarea și menținerea stabilității prețurilor.










